Independenta inseamna asumarea responsabilitatilor pe care stii ca le poti duce la indeplinire si nu a celor pe care crezi ca le poti indeplini. Oricare dintre responsabilitatile asumate si neduse la indeplinire iti adauga doar alte dependente.

Independenta este aceea care te invata sa deosebesti favorul de mana prieteneasca intinsa la nevoie.

Independenta iti spune ca poti vorbi despre o persoana care nu este prezenta in camera exact la fel ca si cum ar fi de fata. Asta iti aduce un bonus suplimentar in eventualiatea in care cineva iti distorsioneaza mesajul. Stii exact ce ai spus si nu ai nevoie de justificari. Iar daca celalalt este ca tine, cu siguranta nu iti va cere explicatii suplimentare. El stie deja.

Independenta emotionala este poate cea mai importanta. Este cea care nu iti permite sa te complaci in situatii ambigue. Este filtrul care da la o parte acele relatii in care respectul nu este prezent. Si nu, absenta respectului nu are nici o legatura cu iubirea.

Independenta este starea unor dependenti care prefera sa isi foloseasca resursele in alt fel decat dupa masura majoritatii. Este cea pe care nu o ai ca si garantie dar o dobandesti cu fiecare alegere. Este o activitate permanenta daca preferi sa oferi fara sa astepti favoruri la schimb.

Si este cea mai minunata stare, pentru ca iti ofera ocazia sa ramai stiind ca in fiecare clipa esti liber sa poti pleca…

Las’ lumea sa dispretuiasca ascunsa taina dintre noi,
Prejudecata omeneasca arunce-n cale-ti cu noroi.
În fata idolilor lumii nu-ngenunchi, nu-nchin, nu cersesc.
La fel cu tine gândul nu mi-i nici sa iubesc, nici sa urasc.
La fel cu tine gândul nu mi-i nici sa urasc, nici sa iubesc.
M-afund fara sa caut rostul în chefuri, nici voios, nici trist.
Vorbesc cu prostul, cu neprostul, doar pentru sufletu-mi exist.
În larma lumii ne-ntâlnim, o zi ca orice alta zi,
Fara de bucurii, iubire, fara tristeti ne-om desparti.
Si pretuim în viata toata doar oamenii, atâta tot,
Nu ne-om minti noi niciodata, nici altii a ne minti nu pot…

Stiu sa scriu scrisori de dragoste doar la trecut. Pentru iubirile prezente am preferat intotdeauna sa tin pentru mine senzatiile. Poate din egoism sau poate pentru ca n-am stiut niciodata sa le pun in cuvinte.

Cred ca iubirile trecute merita asezate in sertar impreuna cu toate celelalte lucruri dintr-un timp de mult apus. Si pentru ca in sertarele mele lucrurile sunt asezate in ordine, cred ca scrisorile de dragoste as putea sa le compar cu carti din care am pastrat doar ultima pagina. Pagina unde toate adevarurile sunt aduse in lumina…

Mi-am dorit sa pun in cuvinte iubirea la timpul prezent.
Da-mi voie sa o las doar sa fie prezenta… Fara cuvinte…

From the City of Constellations
To the wanderer
And a Place of Rains
He journeys on…
…The City of hesitation and doubt
The Island of the house of the colour of the sea
The Plain of Mementoes
He journeys on to find his love…
…The Valley of lost time
The City of End and Endlessness
The Isle of Revenents
He journeys on…
…The City of Solitudes
The City of the distance from you
The City of Words of blue
And yellow and red and green
He journeys on to find his love…

Un prieten imi spunea ca intamplarile in care te gasesti sunt create de disponibilitatea interioara din momentul respectiv. Probabil ca este in schimbare daca in decursul a doar cateva zile am primit niste superoferte…

O prietena ma intreaba daca sunt multumita. Nu-mi lasa timp de raspuns si incepe o teorie complicata despre cum pot sa-mi depasesc limitele. Si cum pot eu mai mult… Cat de mult ar mai fi « de lucru »… De ce imi ajunge ceea ce am si de ce nu imi doresc ceva diferit, cumva mai interesant/important/aducator de beneficii ?

Un om ascuns in spatele unui nickname imi ofera o relatie perfecta. Mai mult decat am. Ceea ce merit eu cu adevarat… Si iaca potriveala naibii, el poate oferi Totul.

O alta prietena draga ma intreaba cum pot trai fara un ideal. Fara sa am si eu ca toata lumea un obiectiv sau un scop in viata. De ce nu comunic ? De ce nu pot sa fiu « dragalasha »  sau macar sa am putina rabdare cu cei care ma iubesc? Daca imi place sa traiesc singura…

Toate superofertele astea parca ar fi niste contracte cadru pe care ar trebui le semnezi. Cu titluri mari si spatii ample pentru semnatura. Pe verso stau scrise de fapt toate « conditiile ». Stiti voi. Alea cu litere mici pe care nu le citeste nimeni…  Asa se face ca semnez foarte rar si numai dupa ce citesc tot… Stiu ca daca am facut-o mi-am asumat intreaga responsabilitate.  

Sunt oameni dragi si asa stiu ei sa traiasca. Sunt alegerile pe care ei le cred cele mai bune si nu ma indoiesc nici macar o secunda de bunele lor intentii. Imi doresc doar ca sa inteleaga ca alegand altfel nu inseamna ca aleg impotriva lor. Doar diferit. Atat.

 
You know when you give your love away
It opens your heart, everything is new
And you know time will always find a way
To let your heart believe it’s true

You know when love’s shining in your eyes
It may be the stars falling from above
And you know love is with you when you rise
For night and day belong to love

De cele mai multe ori dam altor oameni puterea de a ne face fericiti.
Le oferim cu aceeasi generozitate posibilitatea de a ne intrista. Toate ar merge minunat daca ceilalti, papusarii carora le incredintam sforile, ar respecta scenariile pe care ni le-am imaginat.

Uneori intelegem ca Nimeni in afara de noi nu are datoria de a ne ingriji. Suntem constienti de propria noastra bogatie doar atunci cand o risipim in van. Cand scurgem clipe si ani. Cand ne dorim sa oferim si nu mai gasim nimic in sac… Cand timpul ce a trecut ne-a stafidit fetele si sufletele in aceeasi masura.

Lasam la indemana oricui posibilitatea sa ne modeleze. Ne dorim atat de mult sa avem un scop, un sens si importanta incat nu conteaza pretul pe care il platim pentru fiecare mica “victorie”. Reusim sa vedem pretul platit in cutele de pe frunte si in privirea incrancenata.

Cand sforile se incurca din ce in ce mai tare si miscarile devin tot mai limitate nu ne mai place atat de mult. Cand privim in ochi papusarii in care ne-am pus increderea si vedem ca sunt ca si noi, la fel de imobilizati in sfori…

Si zi de zi, manuind cu indemanare sforile altora le lasam pe ale noastre nesupravegheate…

I hope you never lose your sense of wonder
You get your fill to eat
But always keep that hunger
May you never take one single breath for granted
God forbid love ever leave you empty handed
I hope you still feel small
When you stand by the ocean
Whenever one door closes, I hope one more opens
Promise me you’ll give faith a fighting chance

Nimic nu e intamplator. Toate lucrurile se intampla la momentul oportun.
Chiar daca uneori mai bat din picioare ca nu-mi convine.  Da, uneori imi pare ca raspunsul se lasa asteptat. Nu, rabdarea … bine, nerabdarea mea imi ia «privelistea».

Uneori imi vad « erorile » in altii. Poate de-asta sunt perioade in care imi doresc sa fiu doar eu cu mine. Asa am aflat raspunsul la intrebarea: de ce prefer sa stau doar eu cu mine cand imi plac atat de mult oamenii ?

In singuratate ma regasesc. Sunt un interlocutor minunat. J

In mijlocul celorlalti ma simt acasa.

Probabil ca m-a cuprins si pe mine agitatia sarbatorilor, asa ca marturisesc : imi sunteti dragi toti. Comentez rar in bloguri. Prefer sa citesc in liniste. Am apreciat intotdeauna ca, indiferent de forma aleasa pentru exprimare, fiecare a pus « in comun » o parte din el. Si asa exista Weblog. Multumesc tuturor !

Si pentru ca sunt acasa, va doresc tuturor sa va simtiti la fel de confortabil!

Sarbatori fericite !