on all sides…
Multumesc, Weblog!
 
http://arpeges.wordpress.com/
 
 
martie 4th, 2007 at 18:56 | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
Avem in codul nostru genetic programat instinctul de supravietuire . Odata pusi in situatii critice , limita cand instinctele preiau controlul asupra corpului, mintea ramane muta. Exista starea de dinainte. Gandurile, emotiile, bucuria… care dispar intr-o fractiune de secunda si pe care le poti rememora ca si cum ar fi in prezente. Ca o fotografie interioara… la minut.

Secunda de criza anuleaza orice idee despre mediul in care te-ai regasit pana atunci. Esti Tu. Singur. Solitar, fara a simti nici o nevoie. Nici de oameni si nici de lucruri. Fara a fi bucuros, fara a fi trist. Aflandu-te nicaieri…

Si nu stiu daca e importanta starea de dinainte. Sau cat a fost de reala secunda incremenita.

Stiu doar ca dupa asta nimic… dar absolut nimic… nu a mai fost la fel.
Si nu mai Este la fel.

Dis de dimineata m-am necajit pentru intamplari cotidiene, pentru frecusuri care doar iti tabacesc fundul. Radioul era deschis…  I see skies of blue….. clouds of white Bright blessed days….dark sacred nights And I think to myself …..what a wonderful world… si ca de fiecare data reactionez instinctiv. Gandurile dispar si nu pot lasa lacrimile sa curga pentru ca sunt la volan. Atentia trebuie directionata in alta parte.

Avem in codul nostru genetic programat instinctul de supravietuire.  Atat.

We’re just Ordinary People
We don’t know which way to go
Cuz we’re ordinary people
Maybe we should take it slow (Take it slow oh oh ohh)
This time we’ll take it slow (Take it slow oh oh ohh)
This time we’ll take it slow

http://www.lyricstop.com/o/ordinarypeople-johnlegend.html

februarie 20th, 2007 at 15:21 and tagged  | Comments & Trackbacks (0) | Permalink

De prea multe ori mi-ai spus ca pentru eforturile tale eu am fost motivatia. Cand rolurile s-au inversat mi-ai spus ca esti slab.
Si ca este de datoria mea sa…

Stiu ca ai sa fii dezamagit. Intotdeauna am crezut ca pot fi, sau ca macar pot deveni, ceea ce ti-ai dorit. Ma gandeam… oare am sa fiu la inaltimea dorintelor tale? M-am straduit, cu toate ca fiecare sfortare a mea ai considerat-o prea putin fata de cat ai fi meritat. Poate ca asa si este…

Mi-ai spus adeseori ca eu as putea sa fac macar "putin" fata de "totul" oferit de tine. Si indirect, cum ca as fi responsabila pentru alegerile tale. Iar daca ele au tinut cont in primul rand de mine probabil ca a venit timpul sa ma revansez intr-un fel.

Mi-ai mai spus ca fiecare avem o cruce de purtat. Cred ca am sa o las pe-a mea alaturi, langa carare.
Si nu pentru ca ar trebui sa o cari tu. Nu, nu este de datoria ta sa o faci. Ai deja una. E timpul sa imi fac propriile alegeri.
La fel cum le-ai facut si tu.

Sper doar ca de data asta sa pot alege altfel decat cu gandul la o rasplata viitoare.
Ar insemna sa impovarez, la randul meu, un altul care poate isi doreste un lucru simplu… dreptul la propria viata.

Si de data asta este al meu. Nu l-am castigat. Am muncit pentru el.

Look at me standing
Here on my own again
Up straight in the sunshine

No need to run and hide
It’s a wonderful, wonderful life
No need to laugh and cry
It’s a wonderful, wonderful life

http://dag.wieers.com/personal/lyrics/Wonderful_Life.php

februarie 16th, 2007 at 20:17 and tagged  | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
Mi s-a parut intotdeauna o impietate sa vorbesc despre relatii.
Despre cele trecute pastrez amintiri frumoase pe care prefer sa le tin doar pentru mine iar vorbind despre cele viitoare doar mi-as limita posibilitatile.

O relatie prezenta in care cred este una vie. Este cea in care ma regasesc in fiecare clipa si fiecare clipa fiind diferita de precedenta. Si nu m-am intrebat niciodata daca sunt fericita sau nu. Ar fi un timp ocupat cu dileme inutile in defavoarea unor momente impreuna care merita savurate.

De altfel, am incetat de multa vreme sa incep propozitiile cu :  ce-ar fi daca… ?  sau de ce.. ? 
Scenariile facute in mod constient sunt lipsite de perspectiva. Sunt creatii ale starilor interioare si nu au suport real. Cred ca mintea este limitata creativ si ca viata de multe ori iti ofera cu mult mai multe posibilitati. Acceasi viata iti inchide usa in nas cand esti convins ca ai dat lovitura sau dimpotriva, in cele mai negre situatii iti ofera drumul catre iesirea din impas .

Am invatat sa ma opresc atunci cand am luat viteza prea mare si am invatat sa merg atunci cand toata lumea imi spune sa stau, daca asa simt eu ca e bine. Actiunile incerc pe cat posibil sa le fac doar atunci cand cred in ele si ceea ce mi se pare de departe cel mai important este faptul ca un refuz nu este insotit de remuscari.  Nu, nu este vina mea ca nu simtim la fel…

Trecem prin viata cu continua senzatie ca ar mai fi fost ceva de adaugat pana la situatia de astazi. Sau ca a fost un moment in care am fi putut alege diferit. Sau daca am fi incercat, daca am fi spus, daca am fi plecat sau ramas

Nimic nu mai poate fi schimbat, iar tot ce ne ramane de facut este sa reevaluam constient prezentul.
Si ar fi pacat sa-l beeep si pe asta… 

If you knew that you would die today
Saw the face of God and love
Would you change ?
Would you change?

If you knew that love can break your heart
When you’re down so low that you cannot fall
Would you change?
Would you change?

How bad, how good, does it need to get?
How many losses? how much regret?
What Chain Reaction would cause an effect?
Makes you turn around
Makes you try to explain
Makes you forgive and forget,
Makes you change
Makes you change

If you knew that you would be alone
Knowing right, being wrong,
Would you change?
Would you change?

If you knew that you would find a truth
That would bring a pain that can’t be soothed
Would you change?
Would you change?

Are you so up right
You can’t be bent
If it comes to blows
Are you so sure you won’t be crawling
If not for the good why why risk falling
Why risk falling?

If everything you think you know
Makes your life unbearable
Would you change?
Would you change?

If you’d broken every rule and vow
And hard times come to bring you down
Would you change?
Would you change?

If you knew that you would die today,
If you saw the face of God and loved
Would you change?
Would you change?

 
http://www.lyricsandsongs.com/song/542426.html

februarie 16th, 2007 at 10:13 and tagged  | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
M-am revoltat de multe ori pe lume, pe prieteni, pe soarta sau pe cine am gasit la indemana.
Am dat vina fara mila pe cei care m-au adus in starea de  victima . Fiinta blanda, gingasa din mine care tanjea doar dupa putina intelegere a avut senzatia ca este tarata prin noroi.

Mi-am pus sperantele intr-un partener pe care mi-l imaginam tovaras de drum lung. Am acuzat fara mila cand mi s-a taiat avantul la pretentia mea absurda ca am facut sacrificii pentru firma la care lucram. Mi s-a luat presul de sub picioare in secunda cand tot efortul si disponibilitatea mea puse la dispozitia bunastarii celui de langa mine s-au topit in intrebarea simpla: te-am rugat eu sa faci asta?.

M-am trezit brusc si m-am simtit exact ca un copil ramas fara jucarii. Pana atunci fusese asa frumos…  Lumea, universul colorat, speranta ca maine… iubirea… devenisera doar parti din trecut, prezentul era gol iar viitorul se arata a fi doar in nuante de gri.

Si pentru ca n-am putut sa intru in joaca celorlalti mi-am creat propriul joc. Si ce poate fi mai frumos decat un joc fara reguli ? Un joc unde fiecare poate participa dar prin propriile mutari se poate elimina singur. Un joc simplu in care fiecare este masura a ceea ce isi doreste.

In jocul cel nou nu exista decat roluri de victime constient asumate. Exista in acelasi timp regi si cersetori.
Ingeri si demoni. Sau oameni simpli. Exista paiete stralucitoare si haine ponosite. Exista pentru fiecare scena cate un costum. O improvizatie . Un cantec, un zambet sau o lacrima zambet…

E minunat sa-ti poti alege propria joaca…

Iar daca vine seara si esti obosit, poti merge linistit sa dormi.
Maine se anunta o zi minunata pentru joaca…

There’s a reason for all that rhymes, it’s the fact and the way of the times
Moving emotion, it’s high and it’s low, no matter where you go
There is something for all who look, there’s a story in every book
All of the pages, between all the lines, so much that you can find

But there’s too many empty lives my friend
And we just can’t let them waste away
For this life is a precious thing my friend
And we can’t wait another day

There’s a message in every word, and it’s more than the word you heard
Moving emotion, it comes like a sea, washing all over me

But there’s nothing that we can’t do my friend, cause the spirit is with us all
It’s here and it’s now, it’s up and it’s down
You can feel it surrounding us all.

After all its all the same, only difference is the name and where we are
In this crazy mixed up deal, there’s so many things to feel
Near and far it’s where you are

And there’s times when I can’t contain all the feelings of love I’ll gain
There for the asking, it’s for all of you if you would take it too

But there’s too many empty lives my friend
And we just can’t let them waste away
For this life is a precious thing my friend
And we can’t wait another day

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
 

http://www.deadbabes.net/artist_k/kansas_all_songs/opus_insert_lyrics.html

februarie 9th, 2007 at 10:34 and tagged  | Comments & Trackbacks (0) | Permalink

Ipocrizia este ambalarea in poleiala a unei realitati inconvenabile.

Este acelasi lucru cu a matura mizeria din casa si a o ascunde sub covor.

Pe de-o parte este cel care nu are curajul de a-si asuma consecintele efectelor pe care il au spusele sale.
Pe de alta este cel care creeaza aparenta senzatie ca nu poate  duce . 
Separat, fiecare dintre noi stim ca e minciuna. Impreuna suntem de acord ca zornaim bine din cuvinte.

Uneori ne asumam consecintele. Reactia starnita este aproape instantanee  : Vinovatie .
A celui descoperit cu izmenele in vine sau a celui care a facut gestul de a-l expune.

Din frica de a nu rani, preferam minciuna.
Din iubire pentru aproape, alegem ipocrizia.
Din obisnuinta, preferam calea cea mai simpla…

Si din aceeasi iubire, teama si obisnuinta, ne mintim frumos.

If for honesty
You want apologies
I don’t sympathize
If for kindness
You substitute blindness
Please open your eyes

http://www.oldielyrics.com/lyrics/depeche_mode/condemnation.html

februarie 8th, 2007 at 16:22 and tagged  | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
O insemnare de acum cateva zile m-a pus pe ganduri. Mi-a amintit de iubitulcarenumaivine.
De acea persoana minunata pe care merita sa o astepti. De omul cu care traiesti in gand. De cel care iti intretine iluzia.

Si poate ca el merita a fi iubit. El nu te contrazice si niciodata nu ridica tonul la tine. Iti povesteste  molcom despre viata gri pe care a trait-o pana la intalnire. Spune ce trebuie si pentru asta alege momentele perfecte.

Iubitulcarenumaivine este frumos. Este tandru si stie a mangaia. Este stralucitor. Il stii. Il poti recunoaste dintr-o mare de oameni. Ii poti vedea promisiunile in ochi. N-are nevoie sa vorbeasca. Te intelege perfect, fara cuvinte.

Pentru iubitulcarenumaivine merita refuzata orice alta  oferta . Daca EL apare exact acum si nu indrazneste sa strice o relatie inceputa doar de dragul de a trece timpul ? Poate nu stie ca inca il astepti…

Cred ca poti iubi si in absenta LUI.  In absenta LUI, zaresti absenta din propria-ti viata.  Si zau, daca e o priveliste frumoasa. Poate de-asta o negam cu atata incapatanare. Si poate tot de-asta cautam sa ii dam o forma cat mai artistica. Mai stiti spectacolele de balci ? Decoruri de mucava si muzici stridente…

Multi spun ca merita sa incerci, sa astepti, sa risti, sa te zbati, sa ceri, sa vrei iubirea perfecta…
Orice iubire e perfecta, daca o ai. Orice iubire este completa, daca exista. Perceptia unei realitati imperfecte, creeaza iubiri imperfecte. Este ca o discutie despre frumusetea copiilor unde toata lumea este de acord : toti copiii sunt frumosi…

Si totusi, inca exista persoane care astepta iubitulcarenumaivine…
 
Have I told you lately that I love you
Have I told you theres no one else above you
Fill my heart with gladness
Take away all my sadness
Ease my troubles thats what you do

For the morning sun in all its glory
Greets the day with hope and comfort too
You fill my life with laughter
And somehow you make it better
Ease my troubles thats what you do
Theres a love thats divine
And its yours and its mine like the sun
And at the end of the day
We should give thanks and pray
To the one, to the one

http://www.lyricsfreak.com/r/rod+stewart/have+i+told+you+lately_20117585.html

februarie 6th, 2007 at 15:43 and tagged  | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
In general, oamenii prefera situatiile ambigue in locul unora  inconvenabile . Prefera o amagire pe termen lung decat o realitate cinica. E ca si cum cineva te-ar intreba daca ai o relatie si tu ai raspunde: da, am o relatie cu cineva care inca nu a sosit. Suna mult mai placut la urechi decat un adevar simplu : da, sunt single.

In aceleasi situatii ne complacem atunci cand cineva promite minunatii. Habar n-avem care sunt alea dar mergem inainte ademeniti de morcovul atarnat in capatul batului. Preferam relatii incerte, in mod evident paguboase, de teama de a nu fi singuri. Incapacitatea noastra de a ne evalua esenta ne face ca in fiecare zi sa mai dam inca o tranta. Da, e bine si asa. Oricum nu merit mai mult.

Stam la dispozitia presupunerilor pe care oamenii le inventeaza in functie de starea de spirit. Esti minunata, daca eu sunt bine dispus. Esti imposibila, daca mi-a sarit tandara. Ne asumam prea usor vini inventate de altii. Si orice critica o luam in mod personal. O taxam ca si cum celalalt, alta grija nu a avut decat propria noastra existenta.

Am invatat ca nu sunt responsabila pentru alegerile altcuiva. Am invatat ca oamenii cand se enerveaza pe mine au propriile probleme de rezolvat. Si am mai invatat ca dincolo de orice incruntare exista o jucarie dorita si inca neprimita. Da, si nu este nevoie sa tropai pentru a o obtine. Nici trantitul pe strada sau urletele nu rezolva situatia. Te-ai gandit daca jucaria iti foloseste la ceva sau e doar un capriciu ?

Nu de alta, dar pana acum ti-a mers minunat fara ea.
Si-atunci, de ce atata zarva ?

 Peste fagi cu varfuri sure
A cazut amurgul rece.
Inserarea muta trece
Furisata prin padure.
Spre apus abia s-arata
Printre crengi, intunecata,
O vapaie de rubin …
Din frunzisurile grele
De-nnoptate tot mai vin
Glasuri mici de pasarele…

Reci si palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.

*
Si deodata, dintre dealuri
Se desprinde larg un zvon
Departat si monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revarsate peste maluri…
Creste-n lunca, mai aproape,
Umple vaile vecine
De rasunet mare…
Vine!…

Fulger negru… trasnet lung
Dus pe aripi de furtuna,
Zguduind pamantultuna,
Zarile de-abia-i ajung…
Parca zboara,
Parca-noata,-
Scuipa foc, inghite drum,
Si-ntr-un valvartej de fum
Taie-n lung padurea toata…

A trecut…
Dinspre campie ,
Vuiet greu de fierarie
Se destrama in tacere…
Scade-n departare…
Piere…

*
Iar in urma-i, din tufisuri,
De prin tainice-ascunzisuri,
Se ivesc pe jumatate,
Pasarele ciufulite,
Alarmate
Si-ngrozite:
-Cine-i?…Ce-i?…Ce-a fost pe-aici?…
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze si pitulici.
Doar un pui de pitigoi ,
Int-un varf de fag pitic
Sta cu penele vulvoi
Si, facand pe suparatul:
-Ce sa fie?
Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul…

(G. Toparceanu-Aceleratul)

februarie 2nd, 2007 at 9:31 and tagged  | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
De atatea ori am auzit vorbindu-se despre fericire, despre iubire dau despre prietenie.
In viata reala fericirea declarata naste texte mustind de frustrare sau resentimente . Iubirea care ar fi putut fi minunata se disipa instantaneu odata cu locuitul impreuna, iar prietenia cu care am facut parada de atat de multe ori s-a dovedit a fi doar o simpa cunostinta.

Vorbim de multe ori despre lucruri frumoase dar nu facem absolut nimic pentru ca gandurile calde sa devina realitate.

Preferam varianta unei iubiri ideale, inexistente, in locul omului de langa noi. In realitate, exista un om care poate fi iubit. Un om care merge in ritmul nostru. Care ne intinde mana la greu si care ne asculta cand avem nevoie de asta.  Si pe care nu stim sa il vedem pentru ca ne-am obisnuit ca el sa fie deja acolo.

Ne-am obisnuit sa luam ca si cum ar fi dreptul nostru. Ca si cum celalalt n-ar avea nici un fel de sentiment. Ca si cum pentru faptul ca ii facem onoarea de a-l avea in preajma el ar trebui sa plateasca cu ore intregi de rabdare si toleranta.

In ziua in care el pleaca ne dam seama ca ar fi fost perfect. Ca in mod evident ne-a iubit pentru ceea ce suntem. Un om care nu a cerut nimic in schimbul iubirii si  a ales sa plece pentru ca noi n-am avut nimic de oferit.

Cautam de atatea ori in altii ceea ce noi nu suntem capabili a oferi. Vorbim minunat despre iubire dar ne sunt straine gesturile de tandrete sau privirile jucause. Pedepsim fara mila orice neintelegere si povestim despre iertare… Elogiem viata in fiecare secunda si mai aprindem o tigara

De ce nu ? Cuvintele sunt atat de frumoase… si ele nu fac rau nimanui…
Ai dreptate. Ele nu fac nimic. Absolut, NIMIC…


You can dance-every dance with the guy
Who gives you the eye,let him hold you tight
You can smile-every smile for the man
Who held your hand neath the pale moon light
But don’t forget who’s takin’ you home
And in whose arms you’re gonna be
So darlin’ save the last dance for me

Oh I know that the music’s fine
Like sparklin’ wine,go and have your fun
Laugh and sing,but while we’re apart
Don’t give your heart to anyone
But don’t forget who’s takin’ you home
And in whose arms you’re gonna be
So darlin’ save the last dance for me

Baby don’t you know I love you so
Can’t you feel it when we touch
I will never never let you go
I love you oh so much

You can dance,go and carry on
Till the night is gone
And it’s time to go
If he asks if you’re all alone
Can he walk you home,you must tell him no
‘Cause don’t forget who’s taking you home
And in whose arms you’re gonna be
So darling,save the last dance for me

http://www.azlyrics.com/lyrics/michaelbuble/savethelastdanceforme.html

februarie 1st, 2007 at 9:43 and tagged  | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
Adevarul meu nu este la fel cu adevarul tau. Adevarul meu de ieri nu este la fel cu adevarul meu de astazi. Adevarul nu cred ca este de fapt cunoscut in intregime de nimeni. Cu toate astea fiecare incearca sa ma convinga de  neadevarul  in care ma aflu.

Sunt de acord cu voi. Sunteti atat de amabili sa imi aratati alt adevar care sa  functioneze  ? Sunt deschisa catre noi oportunitati. Nimic din ceea ce mi se ofera nu accept si nu refuz pana nu vad despre ce este vorba. Aveti ceva clar de exprimat ?

Ca in orice inceput, intotdeauna va exista o majoritate care va spune ca  nu se poate . Le dau dreptate. Asa nu se poate. Aveti o alta cale ? A fost o forma de a va exprima adevarurile si n-am avut intelegere ? Sau ce ?

Respect opiniile tuturor. Respect mustrarile voastre. Respect dreptul la replica pe care vi l-am oferit prin accesul liber la comentarii. Ceea ce inca nu a fost inteles pe deplin este un lucru foarte simplu. Adevarul meu de astazi functioneaza. Si cat timp eu cred in el nici macar unul dintre voi nu poate schimba nimic.
Sunteti liberi sa va strigati in continuare adevarurile . Care sunt alea inca nu mi-am dat seama. Pentru ca in afara de a demonta lucrurile in care cred, altceva n-am vazut.

Un adevar mai adevarat decat al meu ar fi poate singura modalitate in care sa va puteti face auziti.
Poate ca nu s-a inteles prea bine din insemnarile de pana acum. Nu duc o viata idilica si nici nu sunt scutita de batai de cap. N-am conturi in banci sau palate. Uneori plang. Alteori mi-e teama…. Surprinzator… sunt om !

Si asa cu adevarurile mele imperfecte am o viata linistita. Am un loc numit  acasa . Imi place muzica. Iubesc. Dansez. Imi dau genele cu rimel si tocmai mi-am cumparat o pereche de pantofi… Imi place sa dorm ghemuita in bratele celui iubit. Imi place cafeaua bauta in varful patului dimineata. Imi place soarele. Imi place marea. Imi iubesc colegele de birou…

Iti doresc numai bine in adevarurile tale. Doar ca ele nu functioneaza la mine. De ce incerci sa ma schimbi ? Nu poti doar sa treci mai departe ? Schimba adevarurile mele ceva in viata ta ?
 
Stii cum se spune… fericiti cei saraci cu duhul, nu crezi ?
Si-atunci de ce ti-ai dori cu adevarat sa  stiu  ?

E lumea plina de urmari
Eu sunt un om pe niste scari
n sus ce e? n jos-nimic
n jos ce e? n sus-nimic.

Vorbesc cu ceilalti care-au fost
Si-n sus si-n jos si nu-i dezic
Eu nsumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic .

Vecine, domnule, straine ,
Nu nteleg ce-aveti cu mine
Stiu, scarile ne sunt comune
Dar trec att de rar pe-aici
Portarul nsusi poate spune
Ca am ambitii foarte mici.

Din cnd n cnd mai vin pe-acasa
De ce va suparati cnd vin?
Arare talpa mea apasa
Pedalele cu pas strain

http://www.versuri.ro/versuri/khmjd_pasarea+colibri_un+om+pe+niste+scari.html

ianuarie 29th, 2007 at 9:58 and tagged  | Comments & Trackbacks (0) | Permalink
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X